Spedition UMB va construi lotul 2 Roșcani – Suceava, în lungime de 29 de kilometri, al autostrăzii Pașcani – Suceava (A7), a anunțat, azi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
Antreprenorul român are la dispoziție 2,86 miliarde lei (fără TVA) și 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru construcția acestui nou lot de autostradă.
Lotul 2 al autostrăzii Pașcani – Suceava are o lungime de 29 de kilometri, iar pe traseul său vor fi construite inclusiv 44 de structuri, dintre care două cu o complexitate tehnică ridicată: un pod peste Râul Siret și DJ 208C, în lungime de 845 metri și un pasaj peste CF 511, în lungime de 625 metri.
Acest nou lot de autostradă va fi construit între Nodul Rutier Roșcani și estul municipiului Suceava, unde se va conecta cu tronsonul Suceava – Siret.
În zona acestei conexiuni va fi construit și un nod rutier care va permite accesul la Aeroportul Internațional Suceava și DN 29, printr-un drum de legătură.
La rândul său, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), a scris pe pagina sa de Facebook, că pe traseu vor mai fi construite două parcări de scurtă durată și două spații de servicii prevăzute fiecare cu infrastructura necesară amplasării a minimum 8 stații de încărcare pentru autoturismele electrice, dar și 3 noduri rutiere (Nodul rutier Roșcani, care va asigura accesul pe și dinspre autostradă, Nodul rutier Dumbrăveni, la intersecția cu DJ 208B și Noul rutier Aeroport Suceava, care va asigura legătura cu un drum care va permite accesul la Aeroportul Internațional Suceava și va asigura conexiunea cu DN29).
DAN PASCARU