Accident cu peripeții pe Drumul Județean 209A, pe raza localității Pâraie, din comuna suceveană Mălini.
Ieri, 12 aprilie 2025, în jurul orei 21.30, Vasile S., în vârstă de 24 de ani, domiciliat în comuna Mălini, a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța că a produs un accident rutier.
Cercetările polițiștilor au arătat că tânărul conducea un autoturism marca BMW, având ca pasageri alți doi tineri din aceeași localitate, Andrei G., de 25 de ani, și Vasile P., de 26 de ani. Într-o curbă la stânga, șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare, iar autoturismul a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe partea dreaptă a drumului.
După producerea evenimentului rutier, Vasile S. a sunat la numărul de urgență și a semnalat accidentul, dar nu a solicitat prezența unui echipaj medical și a declarat că nu există victime. Ulterior, el a scos mașina din șanț și a transportat-o în curtea unui cunoscut, fără a mai aștepta intervenția organelor de poliție, așa cum prevede legea în cazul unui accident cu potențiale urmări.
Câteva ore mai târziu, cei doi pasageri s-au prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava și au declarat că au fost victimele accidentului rutier petrecut în comuna Mălini: Andrei G. a fost diagnosticat cu contuzie la nivelul coloanei cervicale și traumatism la genunchiul stâng, iar Vasile P. cu traumatism la antebrațul stâng. După ce au primit îngrijiri medicale, cei doi au părăsit spitalul fără a fi internați.
În urma anchetei demarate de polițiști, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor “vătămare corporală din culpă”, “părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
SORIN NICA