Pe10 aprilie, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a organizat cea de-a patra ediție a simpozionului „Educația ecologică și de protecția mediului în învățământul preuniversitar”, în colaborare cu Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc și Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava.
Această ediție a adus în prim-plan provocările climatice actuale și nevoia acută de educație ecologică într-un context marcat de transformări sociale, economice și politice.
Evenimentul s-a adresat unui public divers, de la elevi și cadre didactice din învățământul liceal, până la studenți, profesori universitari și specialiști în domeniu.
La simpozion au fost reprezentate 28 de licee, Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava și Direcția pentru Agricultură Suceava.
Temele abordate au cuprins subiecte precum gradul de implementare în licee a temelor de ecologie și protecția mediului; elemente de actualitate privind protecția mediului în România; voluntariatul în licee; rolul gestionării pădurilor în adresarea problemelor de mediu la nivel național și international și rezultate obținute prin activitatea de cercetare în domeniul ecologiei și protecției mediului.
Un moment aparte l-a constituit prezența și recunoașterea meritelor echipei feminine a Colegiului Silvic Bucovina, care, în 2024, a adus în România trofeul Campionatului European de Competențe în Silvicultură – European Championship in Forestry Skills.
Simpozionul a inclus, printre altele, o sesiune dedicată prezentării de postere, în cadrul căreia au fost premiate lucrările „Hai să protejăm natura pentru tânăra generație”, autoare Daria Nechifor, Colegiul Vasile Lovinescu Fălticeni, „Salvăm pădurile, salvăm viitorul!”, autori Mihaela Florea, Alexandru Titienari, Ilie Știrbu, Mihaela Baltag, Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc, „Plasticul”, autoare Gabriela Ghițun, Liceul Tehnologic Mihai Eminescu Dumbrăveni și „Educație pentru mediu într-o ECO ȘCOALĂ – un pas pentru o societate sănătoasă”, autoare Veronica Candrea, Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc.
BEATRICE OȘEAN