Președintele liberal al Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur “salută” numirea suceveanului Mihai Moraru în funcția de director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR.
Mihai Moraru este fiul fostului primar liberal din Vatra Dornei, Ioan Moraru, actualmente consilier județean PNL.
Într-un comunicat expediat azi presei locale, Flutur spune că “profesionalismul și experiența domnului Moraru, bun cunoscător al satului românesc, sunt atuuri importante care îmi dau încrederea că va gestiona cu succes programele cu finanțare europeană mult așteptate de satul românesc.
Sunt mai multe măsuri pentru care se alocă 9 miliarde euro în acest exercițiu financiar, iar alte 20 miliarde euro vor putea fi accesate prin proiectele gestionate de AFIR, împreună cu APIA, în exercițiul financiar 2021-2027”.
Flutur vrea să arate că știe despre ce vorbește : ”Județului Suceava i se potrivesc foarte bine aceste proiecte, fie că vorbim de sprijinul pentru produsele bio sau tradiționale, pentru domeniul pomicol – întinerirea livezilor, pentru investiții în agropensiuni sau în instalații de irigații, inclusiv pentru fermele de familie”.
DAN PASCARU
Mda, dezagitor e ca PNL-ul merge pe aceeasi linie cu PSD, promovează doar oamenii de casa, din partid si ni-i prezinta ca mari specialisti. Mi-e scârbă de toata clasa politica romaneasca!
E clar
Acelesi obiceiuri
La alegeri voi fi in concediu