Pe 4 iunie, la Secţia 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a fost înregistrată o plângere penală din care rezultă că în perioada în care a fost instituită starea de urgenţă, respectiv în lunile aprilie-mai, trei persoane s-ar fi deplasat din Bucureşti în comuna Udeşti.
Folosind fără drept chei, au pătruns în locuinţa unei rude, care era diagnosticată cu COVID şi care a decedat în aprilie, de unde au sustras mai multe bunuri.
În prezent se efectuează cercetări in rem de către organele de cercetare penală din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti pentru furt între membrii de familie şi zădărnicirea combaterii bolilor.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor, a circumstanțelor de comitere a faptei şi a stabilirii răspunderii penale.
SORIN NICA