@ Șeful județului a lăsat să treacă valul scandalurilor legate de Spitalul Județean și a pus din nou șaua. Pasul înapoi făcut de conducerea votată l-a readus pe “medic” în situația de a numi șefi peste fostul focar de coronavirus. Mișcarea este bine gândită, iar în caz de nevoie, castanele fierbinți vor fi scoase cu mână altuia.
@ Un Dorel care nu a mai prins loc pe listele liberale dă de pământ cu (încă) șeful lui de partid, făcându-l răspunzător pentru toate nerealizările trecute, actuale și viitoare ale județului. După ce a supt bine din presa prietenă și din instituții de stat agricole și culturale, respectivul se face că a uitat vremurile când îi pupa cu sârg mâna șefului azi înjurat. O variantă ar fi să se alieze cu clovnul Bobo și să constituie o aripă dizidentă.
@ Fostul președinte al Consiliului Județean, care mai mult a dormit cât a fost la putere, face tot felul de calcule referitoare la alianțele cu bossul de Fălticeni, doar–doar va mai ajunge la caimac. Dar, deocamdată, canci! Supărările sunt trecătoare în politică, dar unele nu se uită așa ușor…
@ O șefă de instituție cu îndatoriri comerciale, rămasă fără colegi, s-a reorientat rapid și a trecut în barca cam paradită a ecologiștilor. Veșnică nemulțumită că nu i se oferă posibilitatea să prindă o funcție politică mai acătării, ea cică este dispusă să facă alianță cu oricine, numai să-și vadă numele pe o listă. Tare ne temem că va rămâne doar cu dorința !
@ Opoziția aliată se codește să-și anunțe candidata la Primăria reședință, de parcă ar inventa o rachetă cosmică. E simplu: ieși în față, pierzi și apoi suporți consecințele!
@ Senatorul melcilor din zona Humor critică puternic non-kombatul bossului de Fălticeni, care s-a ascuns după fusta femeii fost prefect, pentru a nu da piept cu bărbăția ”medicului”. Cam la fel cum se ascunde și el după hainele șefului atunci când nimeni nu-l recunoaște nici măcar acasă, în teritoriul electoral!
DANIEL BOGHIȚA