În perioada 15 martie – 30 iunie, în contextul pandemiei de coronavirus, pentru urgentarea deschiderii noului spital din Fălticeni, la nivel local şi naţional au fost organizate campanii de donare, în bani şi echipamente medicale în beneficiul spitalului municipal care se construiește de 30 ani sub toate guvernările.
Primarul PSD Cătălin Coman a precizat azi, “pentru a pune capăt speculaţiilor şi dezinformărilor vehiculate de către cei care vor să beneficieze electoral de pe urma problemelor perioadei pe care o parcurgem cu toţii”, că în conturile spitalului au intrat 224.380 lei, din care 16.500 lei donaţii pentru aparatură medicală şi 207.880 lei pentru echipamente de protecţie personal şi dezinfectanţi.
Din donaţiile primite, a fost cheltuită suma de 205.014 lei pentru achiziţia de echipamente de protecţie şi dezinfectanţi.
Prin campania de donaţii prin SMS – „Donează 2 euro”, iniţiată de Maria Holtzhauser, s-a strâns suma de 4.107 euro (19.713 lei).
Un alt capitol este cel al donaţiilor primite de Primăria Fălticeni, pentru dotarea noului spital, în sumă totală de 233.950 de lei, pentru finanţarea dotărilor medicale.
Valoarea bunurilor primite de Spitalul Fălticeni, în perioada 15 martie – 30 iunie, de la numeroşi donatori, a fost de 598.148 lei, donaţii constând în echipamente de protecţie, dezinfectanţi, aparatură.
DANIEL BOGHIȚA