Dacă tot se apropie alegerile, șeful liberal al Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur a ieșit azi în presă cu un nou comunicat al realizărilor Guvernului Orban – programul național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale, finanțat preponderent cu bani europeni.
El a trimis presei locale un comunicat în care spune că “acest deziderat al racordării localităților din județul Suceava la gaz metan începe să devină realitate odată cu semnarea actului normativ care face trimitere la alocarea de fonduri, 200 milioane euro în 2020-2021 și 800 milioane euro pe programarea 2021-2027”.
El estimează că, într-o primă etapă, “vom putea să dublăm practic numărul localităților racordate la gaz metan, un număr de 37 UAT-uri având deja contractate studiile de fezabilitate.
De altfel, în județul Suceava ar putea începe chiar de mâine lucrările în 72 de localități care se află în apropierea magistralelor existente.
Pentru celelalte am discutat cu Transgaz pentru realizarea în perioada următoare a încă două magistrale, Păltinoasa – Cacica – Vicovu de Jos și Bunești – Liteni – Dolhasca.
De asemenea, le-am cerut să ia în calcul magistralele Cacica – Todirești – Dărmănești și Berchișești – Drăgoiești – Ciprian Porumbescu”.
În ceea ce privește lucrările la magistrala Pojorâta – Vatra Dornei, un proiect vechi și amânat, Flutur afirmă că s-a predat amplasamentul și au fost aduse materialele necesare.
DAN PASCARU
FOTO : CJ Suceava