“Ambulanța pentru Monumente – Moldova Nord” începe refacerea casei în care a locuit Ion Creangă pe când învăța la școala de catiheți din Fălticeni.
Prima acțiune din cadrul proiectului vizează refacerea învelitorii din șiță a imobilului.
În perioada în care scriitorul a urmat cursurile Școlii Catihetice din Fălticeni, a fost găzduit în această căsuță de către Pavel Ciubotaru, alături de alți confrați, atmosfera și întâmplările fiind relatate într-un mod savuros în “Amintiri din copilărie”.
În baza fotografiilor de epocă și ținănd cont de fragmentele de învelitoare ce se păstrează în podul casei, asociația își propune să înlocuiască învelitoarea actuală din tablă zincată, pe alocuri găurită, cu o una din șiță.
Lucrările au ca obiectiv punerea în siguranţă a monumentului şi, totodată, un scop didactic pentru tinerii aflați în diferite stagii de formare profesională.
Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Ambulanţa pentru Monumente” cu susținerea “Ambulanței pentru Monumente – Transilvania Sud” și sprijinul financiar DEDEMAN.
Asociația invită persoanele interesate să se alăture ca voluntari, până pe 14 august.
Detalii organizatorice: la intervenții e nevoie de încălțăminte de lucru (bocanci), haină de ploaie și lanternă.
Pe lângă acestea, sunt utile îmbrăcămintea subțire și groasă de sezon, prosop, crema de protecție solară, spray anti-insecte, cană de santier/termos și alte lucruri personale de teren.
Echipamentul de protecție de bază (cască de protecție, salopetă, mănuși și mască de protecție) va fi pus la dispoziție pe șantier.
Masa si cazarea sunt asigurate de organizator.
BEATRICE OȘEAN
FOTO : “Ambulanța pentru Monumente – Moldova Nord”