Colegiul Medicilor Suceava protestează vehement împotriva intenției autorităților sanitare și a factorilor de decizie din sănătate de a transforma Spitalul Judetean Suceava, în spital regional COVID.
“Spitalul Județean, cu o capacitate de aproximativ 1.200 locuri și o dotare de cel mai înalt nivel, cu specialități foarte diferite și de un înalt profesionalism, cu cadre medicale de excepție, poate asigura asistența medicală a pacienților cu diferite patologii, la standarde europene.
Există deja alocat pentru COVID spațiul din secțiile de Boli infecțioase, Pneumologie si A.T.I.
Semnalăm că spitalele din Fălticeni și Rădăuți ar putea prelua și ele din această patologie (mai ales spitalul nou din Falticeni, dacă ar fi dotat corespunzător).
Transformarea Spitalului Județean Suceava în spital regional COVID ar afecta grav pacienții din județ, care nu au altă soluție de rezolvare a afecțiunilor lor.
Perioada în care Spitalul Judetean Suceava a fost transformat în spital COVID, cu o dezafectare a multora dintre secțiile existente și mai ales pentru sectia de obstetrică ginecologie, s-a soldat cu efecte grave asupta sănătății populației din județ.
Nu am dori să mai avem o asemenea experiență”, precizează președintele Colegiului Medicilor Suceava, Sorin Hâncu.
DAN PASCARU