Ieri, la ora 17.50, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 174 din Panaci, după o curbă uşoară la dreapta, un localnic de 18 ani a efectuat o depăşire neregulamentară, intrând în coliziune frontală cu autoutilitara condusă de un bărbat de 50 ani din Moldoviţa, care circula regulamentar din sens opus.
În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi conducători auto, precum și a unui minor de 13 ani, din Moldovița, pasager pe bancheta din faţă în autoutilitară, toţi fiind transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto implicați au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
SORIN NICA