Poliţiştii de frontieră din Siret au identificat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român în vârstă de 38 ani, care era căutat de autorităţile române pentru săvârşirea infracţiunii de abandon.
Ieri la ora 20.30 s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român B.V, 38 ani, din judeţul Suceava.
În urma verificărilor efectuate, polițșiștii de frontieră au constatat că bărbatul este căutat de autorităţile din România, pe numele acestuia fiind emis, de către Judecătoria Rădăuţi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Bărbatul are de ispăşit o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni cu închisoarea, pentru abandon de familie.
Persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava.
SORIN NICA