Pe 7 noiembrie în jurul orei 20.00, polițiștii din Vicovu de Sus au obținut date cu privire la organizarea unui eveniment privat (nuntă) într-o locație închisă din Brodina.
S-au constituit mai multe echipaje compusă din polițiști din cadrul Poliției Vicovu de Sus, un echipaj de poliție din cadrul SPR Marginea, un echipaj de poliție de frontieră STPF Vicovu de Sus și un echipaj de poliție de frontieră STPF Brodina, care s-au deplasat la fața locului, constatând că într-o curte se afla un cort închis amenajat provizoriu iar în interiorul și în proximitatea acestuia au fost identificate 34 de persoane.
A fost identificat organizatorul petrecerii, un tânăr de 28 ani, cât și soția sa, de 23 ani, ambii din Straja.
S-a procedat la stoparea activității, solicitându-se invitaților și organizatorilor să părăsească locația, aceștia conformându-se.
Au fost aplicate 34 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 lei.
–
SORIN NICA