Răgaz poetic cu Cristina Bărăscu

Aproape liniște

–

M-am întors cu mâinile către cer,

Cu una care râde și cu una care plânge.

Șovăielnic râs spre soare,

Spre lumină și zbor.

Tainic plâns înspre umbra norilor,

Spre dincolo de timp.

–

Palmele cu ochi mari însetați de lumină

Recunosc în tăcere grădina,

Parcă n-ar vrea să le știe nimeni c-au ajuns.

–

Rozele pălesc cu roșu șters de frig în mantia nopții,

Verdele se apleacă sub perle de brumă,

Ca să-l poți călca discret, până spre neatingere.

–

Lucrurile din jur au cadența unui cântec rar,

Potrivit pentru tihnă.

Timpul măsurat de cuvânt

Își caută loc de odihnă.

–

Lucrurile din afară vor să se așeze

Într-o ordine tăcută… cu greu,

Lucrurile din noi ar fugi

Într-un alt timp, către cele două mâini

Întinse mereu…

–

CRISTINA BĂRĂSCU