Luni, 08.07.2013, la ora 23.15, o patrulă de poliţie din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini, a oprit pentru un control pe raza satului Pâraie, comuna Mălini, un autotractor cu remorcă, care transporta bușteni esență rășinoase, condus de D.Dumitru, de 46 ani, localnic.
La verificarea avizul de însoțire din data de 08.07.2013, eliberat de către Ocolul Silvic Iacobeni, pentru bușteanul transportat, însă acesta avea ca punct de descărcare o societate din Cornu Luncii, fără a putea justifica prezența pe alt traseu decât cel din documentul de însoțire.
Polițiștii, împreună cu specialiști din cadrul I.T.R.S.V. Suceava, au efectuat controlul provenienței materialului lemnos prilej cu care au constatat că datele din avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto nu corespund cu realitatea.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 171/2010 cu amendă în valoare de 2.000 lei și s-a dispus confiscarea a 47,617 mc lemn lucru, esență rășinoase, în valoare de 10.000 lei.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net