Un accident rutier a avut loc în această seară pe raza localității Bălcăuți, în zona Ratoș, între două autoturisme. Patru persoane implicate, dintre care trei au primit îngrijiri medicale.
La fața locului au intervin pompierii militari cu o autospeciala pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Două dintre victime, de 19 si 15 ani, au fost transportate la unități medicale – primul la Spitalul Siret, iar minorul la Spitalul Județean Suceava.
A treia persoană monitorizată medical a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
–
SORIN NICA


