Ieri, în jurul orei 12.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 în Frasin, la intersecţia cu DJ 177 A, un localnic de 22 ani a efectuat un viraj la stânga şi a acroşat un bărbat de 63 ani din Mănăstirea Humorului, care circula în calitate de biciclist din direcţia Doroteia – Frasin, iar la intersecţie a intrat pe contrasens pentru a vira spre Vama.
Din accident a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Tot ieri, în jurul orei 13.05, în timp ce conducea autoturismul pe strada Pod Siret din Dolhasca, un localnic de 28 ani a acroşat un localnic de 72 ani, care se deplasa în calitate de biciclist în aceeaşi direcţie de mers şi care a efectuat virajul la stânga fără să se asigure.
Din accident a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
–
SORIN NICA