Un tânăr de 18 ani din Boroaia ar fi omorât cu sadism un câine, pe care l-a spânzurat de un copac.
Fapta a fost semnalată polițiștilor de Asociația Casa lui Patrocle, la fața locului prezentându-se un echipaj de Poliție de la Vadu Moldovei, criminaliști din Fălticeni și un medic veterinar din sat chemat pentru a constata moartea câinelui prin asfixie mecanică.
“S-a deschis un dosar penal, iar Poliția a venit din nou în Boroaia și a continuat audierea familiei.
De-acum este ancheta Poliției și nu ne rămâne decât să le mulțumim că s-au mișcat si implicat imediat.
Dosarul va fi instrumentat la Judecătoria Fălticeni”, spun reprezentanții asociației.
Potrivit localnicilor, tânărul ar mai fi ucis în trecut și alți câini, dar nimeni nu a depus reclamație la poliție.
–
DANIEL BOGHIȚA