O suceveancă de 36 de ani și fiul ei, de numai 6 ani, au fost găsiți, ieri dimineață, morți într-o din cameră pusă la dispoziție de parohia San Martino din Velletri, regiunea Lazio, Italia.
Potrivit ziarului stiridiaspora.ro, femeia lucra de mai mulți ca trupurile neînsuflețite ale Elenei și ale fiului ei Francesco au fost descoperite într-un apartament de la primul etaj de către oamenii care administrau parohia. și care au alertat imediat autoritățile. Din nefericire, medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul celor doi.
Cel mai probabil decesul ar fi fost provocat de o scurgere de gaze și aceasta este ipoteza pe care merg și anchetatorii italieni. Femeia folosea pentru a încălzi camera unde locuia cu fiul ei o sobă pe gaz tip ciupercă, care în mod normal se foloseşte la exterior, nu în spații interioare. În timpul nopții flacăra s-ar fi stins, dar gazul a continuat să iasă, iar românca și fiul ei au murit în somn asfixiați.
Suceveanca Elena lucra de mai mulți ani ca badantă în Italia și de câteva săptămâni ar fi rămas fără serviciu și a primit găzduire într-una din camerele parohiei San Martino, administrate de asociația San Girolamo Emiliani.
Cotidianul italian ilmeridianonews.it a precizat că trupurile neînsuflețite au fost transportate la Institutul de Medicină Legală Tor Vergata, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili condițiile în care s-a petrecut tragedia.
Fratele Elenei a postat pe facebook un mesaj sfâșietor în care anunță decesul celor doi: „Dumnezeu să vă ierte surioară și nepoțel! Ați plecat din viață atât de repede, ești departe nu v-am văzut de câțiva ani și acum v-ați dus la cer… Dumnezeu să vă aibă în pază, îngerașii mei!”
–
SORIN NICA