Primarul PNL de Rădăuți Bogdan Loghin și managerul spitalului local Traian Andronachi (apropiat PSD) au intrat în conflict deschis în ultimele zile.
Mai întâi, Loghin a dispus un control la spital “în urma unor reclamații care mi se par extrem de grave”, verificările urmând să vizeze angajările și gărzile.
Primarul a declarat că ”se va controla tot ce înseamnă angajări și modul cum s-au organizat concursurile în 2020. Am înțeles că, la un moment dat, la urgență gărzile au fost asigurate de medici dermatologi. Gândiți-vă dacă vine cineva cu un stop cardiac, ce altceva poate să facă acel medic cu toată buna lui credință? Să-i facă o frecție cu cremă?”
Loghin a trecut apoi la o adresare de pe poziție de forță politică: “Niciodată, indiferent cum se va numi un director de instituție nu voi permite să vină cu afirmații de genul că ”o să vedem noi că nu știm ce se întâmplă în caz de pandemie și că avem de organizat concursuri sub orice formă”. Vreau să înțeleagă toată lumea că rădăuțenii au ales un mod de gîndire nou, au ales modul de gîndire al lui Bogdan Loghin. Vreau ca toată lumea, mă refer în primul rînd la instituțiile subordonate Primăriei, să se alinieze în această direcție.”
Managerul Traian Andronachi nu i-a rămas dator primarului Bogdan Loghin : “Îi solicit primarului să sisteze imediat orice imixtiune în actul de conducere al acestei unități spitalicești. Până în acest moment, spitalul cu care ar trebui să vă mândriți d-le primar, a fost controlatat de instituții abilitate de control ale statului de peste 25 de ori în ultimele 6 luni. Spitalul a fost dat ca model de bune practici. Un control din partea Primăriei, efectuat de persoane care nu au calificarea necesară, ar însemna că instituția pe care o conduceți, domnule Loghin, desconsideră instituțiile croite cu adevărat pentru astfel de misiuni si urmărește doar implementarea “modului de gandire” impus de dvs. sau urmăriți discreditarea celor care nu se raliază la această gândire”.
După ce i-a transmis direct primarului că “aprecierea cu privire la activitatea medicala desfășurată în spital excede în totalitate competențele dumneavoastră, nu există, legal, o relație de subordonare profesionă între managementul spitalului și primar”, Andronachi i-a mai trimis o directă lui Loghin : “Faptul că, în calitatea d-voastră de primar îmi solicitați public să mă supun “gândirii d-voastra” constituie un abuz inimaginabil, drept pentru care voi sezisa organele de cercetare penală”.
Pentru ca lucrurile să fie clare, managerul spitalului Rădăuți îi comunică primarului liberal că “nu voi respespecta si nu mă voi alinia la niciun fel de politică, alta decât cea legală. Nu am culoare politică, nu sunt subordonat/înregimentat politic și nu raliez la “modul de gândire al nimănui”. Acele vremuri in care “statul sunt eu” au rămas în manualele de istorie. Nu răspund la presiuni, nu pot fi intimidat si nu sunt șantajabil”.
–
DAN PASCARU