Să ne mângâie ochii albeața din nea
Întinsă subtil pe cărare,
Aprindă-ne-ncet lumina către Stea,
Așa de clar văzută din odaie.
–
Să ne calce pe ură, pe rău și venin
Ideea acelui Prunc din colindă,
Pese-ne de suflet, de puțin, nu de mult,
De iertare și jertfă.
–
Să ne mângâie auzul, un vechi cânt cu ison
Ce ne cheamă pe-aproape,
Să se audă în case colindul cel Sfânt,
Să vină în pace.
–
Să ne caute mâinile întoarse din drum,
De oameni deschise din umbră,
Să nu rămână rupturi între lumi,
Și nici copii făr-de Lumină.
–
Să ne mai râdă obrazul pe zi,
Să ne vedem la față,
Ochi dragi, din timpuri fără ploi,
Ochi pașnici, din zări fără furtună.
–
CRISTINA BĂRĂSCU
