Poliția Vicovu de Sus a fost sesizată pe data de 29 decembrie, la ora 09.00, prin plângere scrisă de către o tânără de 19 ani, din Arbore, care locuiește fără forme legale pe raza localității, cu privire la faptul că în dimineața aceleiași zile a fost agresată de către concubinul ei, de 20 ani din Vicovu de Sus.
Polițiștii au întocmit formular de evaluarea a riscului, ocazie cu care s-a constatat că există risc iminent, motiv pentru care s-a emis împotriva agresorului un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.
Ca urmare a probatoriului administrat, s-a reușit documentarea infracțiunii de violență în familie, precum și identificarea bărbatului.
Azi, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbat, iar după audiere a fost dispusă prin ordonanță reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
–
SORIN NICA