Ieri, în jurul orei 8:20, o femeie de 22 ani din Dumbrăveni a condus autoturismul pe D.J. 208 B, între Dumbrăveni și Verești.
În zona unei curbe la dreapta a părăsit suprafața carosabilă, prin partea stângă, în urma accidentului rezultând vătămarea corporală a conducătoarei auto.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-a prelevat o probă biologică de sânge, necesară în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot ieri în jurul orei 12,30, o femeie de 27 ani din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, în timp ce se deplasa cu motociclul pe DJ 174 D, în Şaru Dornei, s-a răsturnat în şanţul de pe partea dreaptă.
Din accident aceasta a suferit leziuni corporale şi a fost transportată cu ambulanţa la spitalul Vatra Dornei, solicitând consult de specialitate.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.
–
SORIN NICA