În această dimineață, președintele fondator al Rotary Club Fălticeni, inginerul Sorin Dăniloaia a încetat din viață la vârsta de 60 de ani. La sfârșitul anului trecut el a suferit un atac cerebral și încerca să se recupereze.
Este al doilea deces în cadrul clubului fălticenean în mai puțin de un an, după dispariția inginerului Dumitru Muraru.
“Sorin DĂNILOAIA s-a născut la Fălticeni, fiind nepot, după mamă, al unui cunoscut preot din zonă. Tot în târgul de pe Șomuz (care, pe atunci, nu era municipiu) a urmat primii ani de școală. A absolvit Liceul de Informatică “Grigore Moisil” din Iași, dintre ai cărui profesori o evoca, cu mare respect și recunoștință, pe Ecaterina Ilisei (regretata soție a scriitorului și omului de televiziune și de radio Grigore Ilisei, membru de onoare al Rotary Club Fălticeni). După finalizarea studiilor, la Institutul Politehnic din Iași, a urmat stagiatura la Comănești, ca profesor-inginer dar, cu prima ocazie a revenit în orașul copilăriei. A lucrat ca inginer la S.C. Dumbrava S.A. și ca șef al oficiului de calcul la S.C. Forestfalt S.A. De mai multă vreme a devenit propriul său angajat la o firmă de familie, prin care presta servicii în județele din nord-estul țării.
În anul 2019, împreună cu câțiva prieteni, a pus bazele unui club de elită în Fălticeni, a cărui afiliere oficială la Rotary International (Discrictul 2241, România și Republica Moldova) a avut loc în anul 2020 la sfârșitul lunii februarie.
Alături de ceilalți membri ai clubului a încercat să răspândească binele în comunitatea locală, sub deviza „a servi mai presus de sine”, prin acțiuni de felul: ghiozdane complet echipate pentru noi proprietari din clasa I (elevi cu situație modestă), lansarea noii ediții a cărții „Fălticeni – mon amour”, inițiativa „zilnic, o masă caldă” (pentru persoanele afectate de pandemie), programul cu „tine, on-line” (tablete pentru elevi), furnizare de echipament sportiv pentru un mic-mare campion din Fălticeni, donații pentru spital (paturi electrice cu dotări, măști, dezinfectant, echipamente de protecție) ș.a. Ne-a reprezentat clubul la mai multe evenimente din District, în România și în Republica Moldova”, au transmis reprezentanții Rotary Club Fălticeni.
–
SORIN NICA