Mai multe investiții importante pentru județul Suceava, care pot ajuta semnificativ comunitățile locale inclusiv prin dezvoltarea turismului, bat pasul pe loc.
Exemple în acest sens ne dă chiar președintele liberal al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care detaliază o parte din proiectele pe care le vor aproba aleșii județeni în ședința din 29 ianuarie și care se întind de ani buni fără a fi materializate.
În aceste condiții, brandul “Bucovina”, atât de drag lui Flutur, are serios de suferit și nu numai din cauza pandemiei.
Reabilitarea DJ 209B Văleni – Stânişoara – Iesle – limită județul Neamț (pe 14,6 km) este cuprinsă într-un contract de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapa a II-a, dar “ca urmare a modificărilor legislative referitoare la actualizarea prețurilor la materiale precum și la manoperă, a interpretărilor diferite dintre achizitor și constructor, contractul de proiectare și execuție lucrări fost reziliat.
Pentru a nu pierde finanțarea este necesar a se iniția cât mai urgent posibil o nouă procedură de atribuire a contractului de lucrări.
S-a întocmit o estimare cantitativă și valorică a lucrărilor rămase de executat și s-a procedat la actualizarea valorii devizului general, a indicatorilor tehnico-economici și a sumei necesară pentru cofinanțare”.
Asfaltarea DJ 177 B Câmpulung Moldovenesc – Gemenea (pe 6,2 km) este necesară deoarece drumul a fost întreținut cu pietriș, dar din cauza acțiunii ploilor și zăpezilor a devenit greu practicabil.
În privința modernizării DJ 174C Panaci – Bilbor, Consiliul Județean Suceava derulează un contract de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapa a II-a: “În anul 2018, în urma procedurii de achiziție publică, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava a încheiat contractul de servicii privind elaborarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și a caietelor de sarcini necesare execuției lucrărilor, documentațiile fiind predate la sfârșitul anului 2018.
Având în vedere că documentația tehnică a fost realizată în anul 2018, iar la această dată au intervenit modificări legislative, iar mai multe norme și normative tehnice au fost abrogate sau reactualizate, a fost necesară actualizarea proiectului tehnic, a devizului general și actualizarea documentațiilor pentru avize necesare obținerii autorizației de construire și demararea procedurii de atribuire a contractului de execuție a lucrărilor”.
–
DAN PASCARU