Cum să-ți mai crescă aripi lungi până la cer
Când unii se grăbesc așa de mult să plece?
Un tată, o soție, o mamă sau un frate,
Coborând pe scara tăcerii de la patru la trei, de la trei la doi… până jos.
–
Neputințele de pe scara mea au aceeași culoare,
Doar sufletele locatare licăresc în nuanțe de roz, turcoaz, oliv sau corai, de la apus până la răsărit.
–
Noroc cu porumbeii care s-au cuibărit sub acoperiș.
Sunt singurii pentru care viața începe cu un singur sunet și continuă așa.
–
Răsăritul anunță iar plecări…
Când pleci, îmi pleacă și mie gândurile
Cu valiza nefăcută și cu cifrul închis,
Cu același tren din gara deschisă mereu…
–
Culorile din dimineața asta pălesc toate în gri!
Până la primăvară mai este puțin…
–
