În cadrul unei declarații politice, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a abordat subiectul “potențialului agricol deosebit” al României, lucru reflectat în ultimii ani de producțiile tot mai mari înregistrate de “harnicii fermieri români”.
Dar, cu toată implicarea și dorința de muncă a acestora, Balan acceptă că “ei nu prosperă, ci abia subzistă de la un an la altul.
Deficitul comercial al țării crește în fiecare an, contribuția cea mai puternică la dezechilibrul dintre exporturi și importuri având-o chiar produsele agro-alimentare.
O țară cu asemenea potențial care a ajuns să importe mâncare pentru cetățenii săi este rezultatul examenului pe care l-au picat toate guvernele din ultimele 3 decenii”.
După care parlamentarul liberal își toarnă cenușă în cap, fără a enunța și modalități de sancționare a celor responsabili: “Cu toții au știut că la originea acestui fenomen nedorit se află lipsa capacităților de procesare a producțiilor agricole și incapacitatea micilor fermieri de a putea să pună singuri pe picioare asemenea capacități.
Pe de altă parte, producția noastră merge la export, unde este procesată și ni se întoarce în marile magazine, la prețuri consistente, asigurând câștiguri mari pentru procesatorii străini.
Pentru această situație nedorită vinovate sunt guvernele noastre din ultimii 30 ani, care nu au sprijinit producătorii români din agricultură, astfel încât să-și cumpere echipamente, să creeze locuri de muncă pentru tineri, să deschidă mici fabrici în mediul rural și să poată exporta dulceață, nu fructe, pastă de tomate, nu roșii, mezeluri de calitate și nu carcase de animale”.