În perioada 7-22 februarie, în România și Republica Moldova au avut loc 16 spectacole-lectură cu textul INSULTAȚI. BELARUS(IA) de Andrei Kureicik, într-o acțiune de solidaritate fără precedent a teatrelor românești cu artiștii bieloruși.
Seria de spectacole-lectură s-a înscris în programul mondial de lecturi Belarus(sia) Worldwide Reading Project, care a debutat pe 12 septembrie 2020 și a contorizat aproximativ 150 de lecturi, podcasturi, filme, perfomance-uri și instalații multi-disciplinare, în aproape 100 de teatre din 28 de țări.
Întregul proiect s-a bazat pe voluntariat, iar în realizarea celor 16 spectacole-lectură au fost implicați circa 200 de artiști și tehnicieni de scenă din 15 orașe din România și unul din Republica Moldova.
Spectacolele-lectură realizate în România au ajuns la peste 30.000 spectatori, în săli și online, însă nu doar în România, Republica Moldova și Belarus, ci și în SUA, Rusia, Germania, Franța, Grecia etc.
Spectacolele jucate cu public, în sală, au fost filmate și se vor difuza în mediul online, pe 27 februarie ora 19:00 de la Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava.
TEODOR PUȘCAȘU
Foto : TMMV Suceava