Fălticeneanul Iulian Stratulat (25 ani), zis și Iulius, a fost condamnat de autoritățile britanice la 15 ani și 9 luni de închisoare pentru trafic de cocaină în valoare de peste 3 milioane de lire sterline.
În aceleași dosar, complicele Marian Macovei (25 ani) din Mălini a primit 12 ani și 6 luni de închisoare.
Pe 29 august 2020, Macovei și Stratulat au fost opriți la controalele de frontieră britanice în timp ce încercau să treacă drogurile într-o autoutilitară Renault Trafic pe care o conducea Macovei.
Stratulat le-a declarat ofițerilor de frontieră că se îndreaptă spre Londra pentru o excursie de o zi, spunând că transportă colete și bere.
La percheziționarea vehiculului, polițiștii de frontieră au găsit pachete ascunse în spatele unui panou de plastic, în spatele scaunului șoferului.
Pachetele conțineau pulbere albă care a dat rezultate pozitive ca și cocaină.
Alte pachete au fost scoase din spatele aceluiași panou, dar pe partea pasagerului vehiculului.
În total au fost depistate aproximativ 39 kilograme de cocaină.
Ambii bărbați au pledat inițial nevinovați, însă Macovei a pledat vinovat pe 12 februarie, iar Stratulat a fost găsit vinovat în urma unui proces, pe 24 februarie.
Anul trecut, Iulian Stratulat a fost răzbunat de tatăl său înarmat cu o sabie și un cuțit
Iulian Stratulat a fost, pe 15 iunie 2020, implicat într-un incident violent în Fălticeni.
Pe fondul consumului de alcool, el s-a bătut cu Dan Z. (40 ani), acesta din urmă ieșind învingător.
Iulian Stratulat l-a sunat pe tatăl său și l-a anunțat că a luat bătaie, iar acesta s-a înarmat cu o sabie și un cuțit cu lama de aproximativ 30 centimetri și a ieșit în stradă pentru a-i face dreptate fiului său.
Bătrânul Stratulat (50 ani) a intrat într-un aprozar din zona intersecției străzilor 2 Grăniceri cu Filaturii, unde a agresat o persoană și a provocat distrugeri.
Ulterior, polițiștii fălticeneni au fost din nou sesizați că o altă persoană a fost agresată la intersecția străzilor Filaturii cu 2 Grăniceri.
La fața locului s-a deplasat aceeași patrulă formată din două tinere polițiste, care au observat un bărbat care alerga având asupra sa un obiect ascuțit, asemănător unei săbii.
La sosirea polițistelor, Stratulat (50 ani) s-a îndreptat către autospeciala de poliție și a lovit cu cuțitul caroseria în zona aripei stânga-față.
Cele două polițiste susțin că bărbatul a vrut să le lovească și pe ele cu sabia.
O polițistă a încercat să îl rețină pe Iulian Stratulat, care a fugit, iar cealaltă i-a pulverizat spray iritant lacrimogen lui Stratulat (50 ani).
Imobilizarea persoanei înarmate a fost făcută cu ajutorul unui agent al firmei de pază RPG aflat în timpul liber și cu ajutorul unui polițist local.
Atacatorul a fost încătușat și transportat la sediul Poliției Fălticeni, iar fiul său, Iulian Stratulat, a fost transportat la Spitalul Fălticeni de unde a fost transferat la Spitalului Județean Suceava.
–
SORIN NICA