Ieri, în jurul orei 23.30, un bărbat de 31 ani din Horodnic de Sus în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E din Marginea, a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă, lovind cu partea dreapta o semiremorcă ce era parcată.
În urma impactului a rezultat avarierea celor două autovehicule și rănirea ușoară a conducătorului auto, care a părăsit locul accidentului.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii din Marginea, conducătorul auto a fost identificat la locuința sa, iar întrucât prezenta leziuni la nivelul capului a fost solicitată ambulanța, care l-a transportat la spitalul Rădăuți, fără a rămâne internat.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma interceptării bazei de date a poliției, a rezultat că șoferul are permisul de conducere suspendat pe o perioadă de 90 zile, în perioada 24.12.2020 – 24.03.2021.
Polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Arestul IPJ Suceava.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru conducere unui vehicul cu permisul suspendat, conducere sub influența băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
–