O femeie din Fălticeni, Elena M. (50 ani) a fost, azi, ridicată cu mandat de pe stradă, din zona Bisericii Sf. Ilie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, femeia este cercetată penal în trei cauze cu loviri și alte violențe, urmând a fi expertizată psihiatric. Pe numele său au mai fost formulate și alte plângeri cui privire la săvârșirea unor fapte cu violență.
Un procurorul local a luat această decizie, după deschiderea urmăririi penale.
Femeia a fost transportată cu o mașină de ambulanță la Spitalul Județean Suceava, fără alte incidente.
În mediul online a fost postat un filmuleț în care polițiștii erau acuzați de abuz, însă se pare că adevărul era cu totul altul.
https://www.facebook.com/nelu.vacariu/videos/1311906692524053/
–
SORIN NICA
Dumnezeu sa-i dea sanatate acestei femei si putere si întelepciune familiei si celor ce au avut de-a face cu ea. Cam la asta se ajunge într-o societate fara morala, fara dreptate, fara demnitate, fara siguranta, fara repere bune, fara comunicare, calm, pace, întelegere, interactivitate. Cât despre cei din Politie si alte institutii, bine ar fi sa beneficieze si de niste cursuri de gestionare a conflictelor, sau a situatiilor în care au de-a face cu persoane ce au probleme de ordin psihic. De multe ori sunt intoleranti, lipsiti de tact, irascibili si nu stiu cum sa abordeze aceste persoane si fac ca situatiile sa degenereze si mai rau, sau incita aceste persoane sa fie necooperante, violente, sa se blocheze si mai rau.