Tribunalul Suceava a prelungit măsura arestului preventiv cu 30 zile în cazul lui Cristinel Hreniuc și Constantin Tabarcea.
Hreniuc este cercetat pentru trafic de influență, instigare la trafic de influență, instigare la dare de mită și dare de mită, iar Tabarcea pentru trafic de influență în formă continuată.
În perioada 12 iunie – 15 noiembrie 2018, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și a primit de la 10 posesori de autoturisme, diverse sume de bani, în total 850 euro și 5.450 lei, în schimbul promisiunii că le va facilita omologarea și înmatricularea fără programare a autoturismelor, lăsând să se înțeleagă faptul că are influență pe lângă funcționari publici din cadrul RAR Suceava și Serviciul Permise Auto Suceava.
În aceeași perioadă, Hreniuc l-a instigat pe un alt inculpat să pretindă de la o persoană o sumă de bani în schimbul facilitării omologării RAR, a unui autoturism lăsând să se înțeleagă că are influență pe lângă funcționarii publici din cadrul RAR Suceava.
Hreniuc i-a remis o sumă de bani, unui funcționar RAR, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind omologarea unui autoturism.
În sarcina lui Tabarcea s-a reținut că, în perioada 13 august 2018 – 17 septembrie 2018, a pretins și a primit de la 9 posesori de autoturisme 1.650 euro și 1.200 lei, în schimbul promisiunii că le va facilita omologarea și rapidă, fără programare a autoturismelor.
El a pretins și a primit de la o persoană 800 euro în schimbul promisiunii facilitării promovării probei practice în vederea obținerii permisului de conducere, categoria B.
În noiembrie 2019, Tabarcea a pretins de la o persoană 500 euro în schimbul promisiunii facilitării promovării probei practice în vederea obținerii permisului de conducere.
Pe 18 februarie 2021, DNA Suceava a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul Ș.I., pe o durată de 60 zile pentru complicitate la trafic de influență (5 acte materiale).
În perioada august – noiembrie 2018, l-a ajutat pe Tabarcea la săvârșirea unor acte materiale ale infracțiunii de trafic de influență, în baza unei înțelegeri prestabilite, prin depunerea documentele auto la ghișeul Serviciului de Înmatriculări Suceava, ridicarea plăcuțele de înmatriculare, intermedierea primirii unor sume de bani de la posesorii autoturismelor și prezentarea autoturismelor la RAR, pentru omologare.
Tot pe 18 februarie 2021, DNA Suceava a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpata T.A. pe o durată de 60 zile pentru complicitate la trafic de influență (4 acte materiale).
În perioada august – noiembrie 2018, aceasta l-a ajutat pe Tabarcea la săvârșirea unor acte materiale ale infracțiunii de trafic de influență, în baza unei înțelegeri prestabilite, prin verificarea și ordonarea actelor din dosarele auto, organizarea unei evidențe a programărilor și a clienților, atenționarea cu privire la anumite lipsuri sau nereguli constatate printre documentele titularului.
–