Polițiștii de frontieră din Siret au observat ieri, în jurul orei 13.00, la aproximativ 3 kilimetri față de linia de frontieră, un microbuz Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în Marea Britanie, care se deplasa dinspre frontieră către localitatea Costişa.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru interceptarea şi oprirea autovehiculului, iar în urma unor activități specifice, maşina a fost descoperită abandonată, în curtea unui imobil din Costişa, în interiorul acesteia observându-se mai multe colete cu ţigări.
Microbuzul şi ţigările au fost transportate la sediul poliției de frontieră, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 80.960 pachete cu țigări, de diferite mărci, de proveniență Duty Free şi Belarus.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 947.232 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar microbuzul, în valoare de 25.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
–