Preotul fălticenean Gheorghe Lungu a avut o reacție critică pe o rețea de socializare în legătură cu încetineala cu care se mișcă Primăria în privința asfaltării străzii Aleea Teilor.
El a rugat “în regim de urgență” asfaltarea drumului spre căminul de bătrâni și biserica parohiei Sf. Apostol Andrei, mai ales că lucrările de canalizare s-au încheiat.
“Din anumite surse ni se transmite că va mai dura vreo doi ani până la rezolvarea situației.
O promisiune electorală a primarului Coman afirma asfaltarea tuturor străzilor din Fălticeni până la finalul anului 2020.
Parohia Sf. Ap. Andrei a donat 500 milioane lei vechi pentru deschiderea spitalului.
Nu mai bine își asfalta strada pe care Primăria nu este în stare să o asfalteze?
Pentru că spitalul e încă închis!
Rușine autorităților municipiului Fălticeni pentru manipulare și <politic corect>!”, scrie Gheorghe Lungu.
El nu spune care ar fi anumitele surse, dar în ceea ce privește promisiunea lui Coman are dreptate, doar că între timp primarul a câștigat un nou mandat, iar următoarele alegeri sunt departe.
ZdpN a prezentat recent situația de pe acea stradă, unde mașinile trebuie să traverseze o stradă plină de gropi și de noroi și se circulă anevoios.
Primul apel pentru asfaltarea străzii Teilor a fost făcut la sfârșitul lunii februarie de preotul Alexandru Lungu, cunoscut pentru numeroasele implicări în cazurile sociale din zonă: “Drumul spre biserica Sfântul Apostol Andrei din Fălticeni! Loc care adăpostește un cămin de bătrâni, adună săptămânal atâția credincioși la slujbe și unde locuiesc câteva familii! Noi nu contăm!”.
Stradă de pământ din Fălticeni înecată în glod. Preotul Alexandru Lungu: “Noi nu contăm”
–
Nu o s-a asfalteze Coman doar ca sa arate ca el e seful orasului si nu ii spune lui nimeni ce sa faca. Pacat ca opozitie nu exista si primarul face ce vrea in oras. Pe cine are pata pusa ii face numai necazuri. Vorbiti cu angajatii primariei care nu sunt in gratiile comunistului Coman si o sa vedeti ce le face. Pe cine are la suflet, nici nu trebuie sa vina la serviciu.
Din cei 500 au fost facute operatii de miscorare a stomacului, plus cateva randuri de blugi de tip colant modelatori. Blugii ii poarta unul mic de respira greu, se vrea el al doilea gospodar al orasului, iar operatiile se stie…………………