Ieri s-a desfășurat o întâlnire a primarilor din Zona Urbană Funcțională Suceava, care cuprinde Suceava, Șcheia, Moara, Ipotești, Bosanci, Salcea, Adâncata, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, referitor la înființarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public la nivelul ZUF si realizarea studiului de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public.
La discuții au participat și reprezentanții firmei de consultanță de la București care realizează studiul de oportunitate pentru acest proiect si asigură consultanța juridică pentru înregistrarea acestei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară.
Localitățile trebuie să stabilească lista de proiecte prioritare care să fie prinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană la nivelul zonei, care ar putea fi aprobată de Consiliul Local Suceava în iunie.
–
DAN PASCARU
Foto: Primăria Suceava