Ieri, polițiștii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Ordine Publică, Biroul Combaterea Delictelor Silvice au efectuat activități de control pe linia respectării prevederilor legale privind transportul materialelor lemnoase.
La ora 05.30, în Cornu Luncii, a fost identificată in trafic autoutilitara care transporta cherestea rășinoase, conducătorul auto din Slatina declarând că nu deține documente de proveniență pentru materialul lemnos.
S-a procedat la interogarea aplicației informatice pe linie de silvicultură SUMAL CONTROL, ocazie cu care s-a constatat că nu a fost generat niciun aviz de însoțire a materialului lemnos, motiv pentru care autoutilitara a fost condusă la sediul Ocolului Silvic Mălini, unde specialiștii silvici au inventariat materialul lemnos, rezultând un volum total de 3,57 mc. cherestea rășinoase.
S-a dispus sancționarea contravențională a șoferului, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea fizică a cantității de 3,57 mc. cherestea, care a fost predată în custodie OS Mălini.
La ora 05.45, în Cornu Luncii a fost identificată în trafic autoutilitara care transporta cherestea rășinoase, conducătorul auto din Slatina arătând că nu deține documente de proveniență.
Specialiștii silvici au inventariat 3,50 mc. cherestea rășinoase, după care șoferul a fost amendat, iar marfa confiscată.
La ora 06.45, tot în Cornu Luncii, a fost identificată în trafic autoutilitara care transporta cherestea rășinoase, conducătorul auto din Cornu Luncii declarând că nu deține documente de proveniență pentru materialul lemnos.
Polițiștii au confiscat 5,57 mc. cherestea și l-au amendat pe șofer.
–