Prefectura Suceava a transmis, azi, prin Camera de Comerț și Industrie și Organizațiile Patronale, o adresă către agenții economici din județ din dorința de a sensibiliza și a responsabiliza cât mai mulți cetățeni cu privire la necesitatea vaccinării anti COVID.
“Scenariul verde în care se regăsește județul Suceava ne face să recomandăm agenților economici să transmită Direcției de Sănătate Publică lista nominală a persoanelor eligibile care doresc să se vaccineze, respectiv angajații proprii, angajații subcontractorilor, precum și membrii de familie ai persoanelor din cele două categorii”, se menționează într-un comunicat al Prefecturii.
Instituția susține campania de imunizare și recomandă cetățenilor să se înscrie în procesul de vaccinare prin intermediul medicului de familie, al angajatorului sau al platformei electronice.
De asemenea, există centre comunitare de vaccinare care preiau solicitări și fără programare prealabilă, în acest moment unele dintre ele nefuncționând la capacitate maximă, deși Primăriile au făcut eforturi pentru a le amenaja și pentru a angaja personal medical.
–
DAN PASCARU
Foto: Prefectura Suceava