Ieri la amiază, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret au intervenit, cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din Siret.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul grupului sanitar, cu pericol de propagare la întreaga clădire și la construcțiile anexe din vecinătate.
Au ars materialele combustibile din interiorul grupului sanitar și obiecte de mobilier.
S-au degradat pereții din lambriu pe o suprafață de aproximativ 40 metri pătrați, obiecte sanitare, elemente de tâmplărie din PVC, coli de învelitoare din tablă de pe acoperiș și alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic generat de o sobă fără acumulare de căldură, neizolată corespunzător față de materialele combustibile.
Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Verești, au intervenit, ieri după-amiază, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Corocăiești- comuna Verești.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul unei anexe corp comun, compusă din bucătărie de vară și șură, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la restul clădirilor din gospodărie.
Pe timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical pentru trei femei (51, 64 și 68 ani) și pentru un bărbat (70 ani) care au suferit atacuri de panică.
Toți cei patru și-au revenit și nu a fost necesar transportul lor la spital.
Au ars acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, furaje și bunuri materiale depozitate în pod.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.
Aseară, pompierii militari de la Punctul de Lucru Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Liteni, au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă în satul Rotunda- orașul Liteni.
Flăcările se manifestau la acoperișul casei, cu pericol de propagare la întreaga locuință, la anexele gospodărești și la o proprietate învecinată.
A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați și s-au degradat tavanul și pereții portanți.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
–