Ieri, la ora 14.00, polițiștii din Gălănești au fost sesizați cu privire la faptul că un șofer băut a intrat cu autoturismul într-un copac.
Deplasându-se pe DN 2 H, în apropierea trecerii la nivel peste calea ferată, agenții au identificat un autoturism intrat în șanțul de pe marginea drumului, avariat.
În autoturism nu se afla nicio persoană și nici în apropierea acestuia.
La scurt timp, la fața locului a ajuns apelantul, care a precizat că, în timp ce se deplasa cu autoturismul dinspre Vicovu de Jos, a observat ieșind în fața lui de pe o uliță, fără să se asigure și fără să încetinească, autoturismul respectiv.
Întrucât a observat că autoturismul circula haotic, în zig-zag, l-a claxonat pentru a-l avertiza.
Conducătorul autoturismului a oprit pe partea dreaptă, a coborât din mașină și a început să facă gesturi amenințătoare, fiind în mod evident beat, motiv pentru care apelantul a plecat de la fața locului, pentru a evita un conflict.
În oglinda retrovizoare a observat că autoturismul a pornit în spatele lui, iar la un moment dat, în Gălănești, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă, lovind un pom și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.
Apelantul a mai precizat că imediat după tamponare, conducătorul auto a coborât de la volan și a plecat de la locul accidentului.
În timpul discuțiilor polițiștilor cu apelantul, la locul accidentului a sosit un bărbat care părea a fi în stare de ebrietate, având semnalmentele exacte ale persoanei descrisă de cel care a sunat la 112 ca fiind conducătorul autoturismului implicat în accident.
Bărbatul a fost identificat ca fiind Dumitru Ș., 41 ani, domiciliat în Gălănești.
Acesta a recunoscut că el a condus autoturismul, manifestând un comportament necorespunzător la adresa lucrătorilor de poliție, proferând jigniri și injurii.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost condus la sediul Poliției Rădăuți, unde a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
Pe timpul deplasării, cât și la sediul Poliței Rădăuți, Dumitru Ș. s-a manifestat agresiv față de polițiști, amenințându-i și proferând injurii la adresa acestora.
De asemenea a început să se manifeste violent și fizic, fiind necesară încătușarea acestuia.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Rădăuți, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, dar s-a manifestat în continuare violent, deși era încătușat.
Și în aceste condiții, Dimitru Ș., încătușat fiind, încercând să plece, l-a împins pe unul dintre agenții din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți.
Șoferul agitat a primit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, iar prin ordonanța procurorului s-a dispus extinderea urmăririi penale și sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj.
Dumitru Ș. a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
–