Azi, magistraţii Curţii de Apel Suceava au amânat pentru 8 iunie luarea unei decizii în dosarul poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Botoşani arestaţi pentru corupţie.
Poliţiştii au contestat măsura arestării preventive pentru 30 zile adoptată de Tribunalul Suceava.
Procurorii DNA Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 11 persoane, dintre care un ofiţer de poliţie, 9 agenţi de poliţie şi o persoană fizică, în urma percheziţiilor care au avut loc la sediul Serviciul Rutier din cadrul IPJ Botoşani şi la alte 19 locaţii din judeţul Botoşani.
În acest dosar de corupţie a fost reţinut ofiţerul Eduard Iacob, care este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, fals intelectual, uz de fals în formă continuată şi favorizarea făptuitorului.
De asemenea, au fost emise mandate de reţinere pentru agenţii Viorel Anton, Ionel Balan, Gabriel Botezatu, Robert Fecioru, Constantin Gherasim, Ionuţ Guriuc, Dumitru Luca, Ciprian Rusu şi Iulian Coşman, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de luare de mită şi de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.
Dintre cei 9 agenţi de poliţie reţinuţi, au fost prezentaţi în faţa instanţei de judecată doar 7, Gherasim şi Guriuc fiind plasaţi sub control judiciar.
Totodată, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 zile, faţă de alţi 6 agenţi de poliţie din cadrul IPJ Botoşani – Virgil Podaru, Mihai Romanescu, Ştefan Bunduc, Nicolae Puşcaşu, Lucian Ripiceanu şi Sorin Guraliuc, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
SORIN NICA