– Îţi trebuie cinci secunde ca să larghezi. Trebuie să iei decizia în acest interval de timp, altfel intri în pământ!
Paraşuta de rezervă este alternativa – ultima şi unica alternativă – pe care o are un tip ce se aruncă din avion pentru a se salva în cazul în care, din varii motive, prima paraşută nu se deschide sau… se deschide defectuos, ori… Sunt atâtea motive pentru care această pânză legată cu sfori de trupul paraşutistului de a nu se deschide încât doar îngerii ştiu de ce zborul lor nu poate fi cădere…
Nu mai priveşte nimeni ceasul. În aer, avionul îşi face survolul… Au mai rămas şase ce urmează să-şi execute saltul. Cei din prima serie deja aterizaseră. A doua e încă în aer. Avionul ajunge în punctul de lansare… Şi, rând pe rând, sar şi ei…
În urechi şuieră aerul. Cerul senin nu lasă repere. Doar soarele îşi revendică poziţia pe boltă aruncând scântei… Pe sol, cladirile îndrumă privirea spre puncul de aterizare. Un algoritm mental formează şirul decizional pentru a plana spre ţintă. Întotdeauna este o ţintă!…
Şi toţi, în zbor, se concentrează spre punctul de aterizare, doar unul devine Icar şi se străduie să iasă din vârtej căutând să descâlcească suspantele. Nu se gândeşte să largheze. Cele cinci secunde trec fulgerător. E debutant şi crede că în cele din urmă paraşuta i se va deschide complet. Nu s-a întâmplat şi cele cinci secunde au trecut. A rămas el singur, zbătându-se în aer să-şi desfăşoare complet paraşuta, dar aceasta se încăpăţânează să rămână deschisă doar pe jumătate… Nu mai e timp pentru largare… Rămâne speranţa şi impactul cu solul… Cine va fi mai tare?
El a supravieţuit, dar şi-a fracturat bazinul… Un fleac! Doare al dracului, ca şi cum ar fi fost ciuruit de mitralieră, dar se ocupă personalul medical de el… Şi îngerii care i-au dat aripi pentru măsura tinereţii sale. Cine ar fi crezut că o cădere de peste o mie de metri poate fi o experienţă ca un zbor cu numai o aripă?
–
GABRIEL TODICĂ
