Inspectoratul Școlar Suceava a anunțat, azi, rezultatele la sesiunea de bacalaureat.
Rata de promovare (înainte de contestații) este de 69,22% (comparativ cu 67,13% în sesiunea iunie-iulie 2020).
Au promovat 3.437 de candidați dintr-un total de 4.965 de candidați prezenți.
Dintre aceștia, 140 de candidați provin din promoțiile anterioare.
Doi candidați au obținut media 10.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
–