Prin amenajarea curţii se poate obţine spaţiul de relaxare mult visat. Cum grădina şi curtea fac parte din „acasă”, orice individ care are un astfel de spaţiu doreşte să îl amenajeze în aşa fel încât să se poată bucura de el pentru mai mult timp, dar şi pentru a-şi uimi invitaţii.
Dacă unele persoane aleg să îşi amenajeze curtea după cele mai noi tendinţe din domeniu, altele prefera să introducă numai elementele pe care şi le doresc şi la care au visat, punându-şi amprenta personală pe modul de amenajare al spaţiului exterior al casei. Iar acest lucru poate fi realizat atât cu ajutorul unor elemente decorative, cât şi prin evidenţierea obiectelor esenţiale într-o curte, ca de exemplu un gard jaluzea modern şi minimalist.
Indiferent în ce maniera aleg să realizeze acest proces, este important ca toţi să ţină cont de câteva sfaturi esenţiale pentru reuşita proiectului:
- Alegerea finisajelor
Orice amenajare, oricât de mică sau de mare este curtea, va include cel puţin o alee şi, uneori, o terasă. Pentru acestea, proprietarul casei poate alege beton, pavele sau chiar pietriş. Dacă pavelele şi betonul au o durată mare de viaţă şi sunt foarte potrivite pentru terase, pietrişul va da o notă rustica oricărui stil de amenajare, fiind utilizat, cel mai des, pentru alei.
De asemenea, şi gazonul este un finisaj potrivit în orice curte deoarece este atât practic, cât şi potrivit pentru a o transforma într-o oază de verdeaţă şi relaxare. Singurul dezavantaj pe care acesta îl are este că presupune o îngrijire mai atentă, având nevoie să fie tuns la o anumită perioadă de timp.
- Alegerea pieselor de mobilier
Piesele de mobilier au un rol important atât din punct de vedere estetic, cât mai ales din punct de vedere al confortului. De aceea se recomandă ca acestea să fie realizate din materiale naturale şi durabile, cu o mai mare rezistenţă la umiditate şi la variaţiile de temperatură.
- Alegerea surselor de iluminat
Iluminatul într-un spaţiu deschis, cum este o curte, trebuie făcut în mod corespunzător, în funcţie de rolul spaţiului amenajat, tipul activităţilor desfăşurate şi de caracteristicile zonei funcţionale. Avantajul este că persoanele care se ocupă de decorarea curţii au la îndemână, pentru a alege, o mare varietate de surse de lumină, de la aplice şi felinare, până la instalaţii, lămpi cu încărcare solară sau ghirlande de lumini.
- Alegerea elementelor decorative
Ca în orice amenajare, pentru că efectul să fie cel dorit, sunt necesare şi elemente de decor. Important este că acestea să fie adaptate dimensiunii spaţiului, stilului de amenajare ales şi să se poatriveasca cu restul obiectelor.
Dacă prin elemente decorative se înţelege ghivece sau jardiniere de flori, pitici de grădină sau alte astfel de obiecte, chiar şi nişte porţi tip jaluzea pot fi considerate a avea rol decorativ. De asemenea, pot fi utilizate chiar şi perdele, paturi sau perne decorative pentru a obţine spaţiul de relaxare visat, precum cele din revistele de specialitate.