A fost reluată dializa hepatică, numită de către medicii specialiști „tehnica cu potențial salvator de viață”, la Spitalul Clinic „C.I. Parhon” din Iași, iar prima procedură a fost realizată pe un pacient trimis de la Spitalul din Siret.
Bărbatul, considerat un caz foarte grav, a fost adus întâi la Spitalul de Boli infecțioase și abia apoi transferat.
„Pacientul a fost transferat la noi de la spitalul de Boli Infecțioase, inițial cu o suspiciune de leptospiroză, ulterior, fiind evaluate mai multe potențiale afecțiuni care pot da insuficiență hepatică și renală. A fost internat direct în terapie intensivă având nevoie de supleerea funcțiilor respiratorii. Până în prezent s-au efectuat 3 ședințe de dializă hepatică și, din fericire, evoluția în prezent este mult îmbunătățită. Pacientul respiră singur, nu mai are nevoie de suport pentru menținerea tensiunii arteriale și sperăm că evoluția va fi în continuare una favorabilă”, a transmis dr. Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt de Spitalul Clinic „C.I. Parhon” potrivit colegilor de la bzi.ro.
Viața bărbatul de 46 de ani din Siret a fost salvat prin dializa hepatică, Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” fiind singura unitate medicală din Moldova care poate efectua o asemenea procedură.
Cât timp procedura nu a fost disponibilă la Iași, toți pacienții erau transportați aerian sau cu o ambulanță la un centru din București unde se putea efectua procedura de dializă. Această tehnică are ca scop regenerarea ficatului și creșterea speranței de viață și chiar și cu progresele înregistrate la secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), mortalitatea pacienților cu insuficiență hepatică este foarte ridicată. Dializa hepatică și transplantul hepatic sunt modalități terapeutice accesibile și în țara noastră.
–