COLŢUL CINICULUI (13) – Astǎzi, la pachet cu clonţu’ lu’ DONŢU!

Todirel CǍLUGǍRIŢA

Tot partidul ştie şi astǎzi ceea ce este mai bine pentru fǎlticenean!

A fost un moment în care Cǎtǎlin COMAN a lǎsat o bunǎ impresie electoratului din târgul lui Stan FOLTICI – în campania pentru alegerile locale de anul trecut, desfǎşuratǎ conştiincios (deşi puţin cam agresiv), din uşǎ în uşǎ.

Numai cǎ, dupǎ ce s-a vǎzut cu sacii de voturi în cǎruţa USL-ului (PSD-ului), primarul a fǎcut greşeala dintotdeauna a politicianului român, uitând cǎ se aflǎ în slujba cetǎţeanului Stan PǍPUŞǍ şi începând sǎ se comporte de parcǎ toatǎ lumea-i e datoare (fie doar cu respect) şi sǎ dispunǎ dupǎ cum îl taie capul, nu dupǎ cum îi dicteazǎ legea.

Iar, pentru ca sǎ-l taie capul taman cum îi cer interesele partidului, i-au fost plasate în proximitate câteva personaje folosite drept curea de transmisie cǎtre “tǎtucul”organizaţiei de bazǎ.

În primul rând, un stahanovist obedient, care a avut şi rolul ca, prin demisia din Consiliul local, sǎ poatǎ face loc altuia cu trei facultǎţi (educaţie, fizicǎ şi sport), de parcǎ am avea un oraş de campioni olimpici sau vreo cinci echipe în primele ligi ale competiţiilor sportive.

Mai apoi, un fost primar de ţarǎ, uşuit de electorat, pentru care numǎrul diplomelor, cǎpǎtate ştim noi cum, ţine loc de ştiinţǎ de carte. Pentru a fi înşurubat în schemǎ, a fost nevoie ca Agenţia Naţionalǎ a Funcţionarilor Publici sǎ-i semneze pe genunchi un aviz de naturǎ a crea o funcţie nouǎ în organigramǎ, inexistentǎ în Legea privind administraţia publicǎ localǎ.

S-a continuat cu o contabilǎ şefǎ luatǎ din curte de la IRISTAN şi înruditǎ cu pepededistul-şef din Consiliul local, ceea ce a fǎcut din şleahta localǎ a lui Dan DIACONESCU un element de decor la şedinţe.

În vremea asta, Cǎtǎlin … a gǎbjit câţiva funcţionari publici cunoscuţi drept profesionişti (din care unii nici cu gândul n-au gândit la politicǎ, ci doar şi-au vǎzut de treabǎ) şi le-a fǎcut vânt din funcţii în patru zǎri (ca sǎ facǎ loc celor de mai sus şi altora ca ei).

Roadele acestei politici de cadre n-au întârziat sǎ aparǎ, atât cǎ ele sunt bune doar pentru ziarişti, iar ZdpN n-a pregetat sǎ vi le prezinte în toatǎ anormalitatea lor.

Era clar, aşadar, cǎ urma sǎ fim vǎzuţi, în locul opoziţiei  à la Dan DASCǍLU, Vasile TOFAN, Vasile SBURLEA sau Mihai VITCU, ca un ghimpe în coasta administraţiei.

“Vouǎ nu vǎ e fricǎ de un accident?” (constructorul Viorel I.)

Primele semne cǎ am deranjat (pânǎ la care credeam cǎ primarul COMAN este “omul cu basca de fier”, chitit sǎ înghitǎ zilnic râioasa şi sǎ tacǎ mâlc de grija mai-marilor sau sǎ adopte “politica struţului” în relaţia cu presa, dintr-un soi de înţelepciune care aproape cǎ ne impunea) au venit de la unul care-şi paşte mǎgarul prin parcul “Nada Florilor”, dupǎ ce cotidianul nostru a publicat un articol în care se deplângea raşchetarea plopilor verzi, numai buni de containere, de pe lângǎ uscǎturile gata sǎ cadǎ în capul spectatorilor de pe stadionul din vale.

“Deranjul” l-am pus în legǎturǎ cu faptul cǎ, în respectivul material, am utilizat substantivul propriu “Stan” într-o propoziţie în care insinuam, nu îndeajuns de subtil pe cât se pare, cǎ pâlcul de arbori tǎiaţi s-ar învecina cu un teren pentru care câţiva cetǎţeni din Forǎştii stǎnieni ar avea semne de întrebare asupra actelor de proprietate, ceea ce i-ar face degrabǎ vânzǎtori de drepturi litigioase şi de pǎmânt strǎmoşesc. Şi cum nu-i vinovat cine cumpǎrǎ…

Acesta ni s-a pǎrut un motiv tocmai bun ca proprietarul mǎgarului, numit de noi Pabforiu, sǎ ne întrebe, într-un rând, de sǎnǎtate, iar ulterior sǎ-l prindǎ la înghesuialǎ pe fotoreporterul ZdpN Mihai SPÎNU şi sǎ-i reproşeze:

“Numai articole de presǎ tot timpul? […] Dacǎ nu-ţi vezi de treabǎ, lasǎ cǎ te liniştesc eu!”.

Câteva zile dupǎ aceea, cel pe care noi îl numeam prin pamflete “Floricel, cu rǎdǎcinoasa-n bugeţel” pentru cǎ prinsese abonament la lucrǎri publice fǎrǎ licitaţie (deszǎpeziri, reparǎri de trotuare şi de mântuialǎ etc.) s-a dat de gol cǎ-l cheamǎ, de fapt, Viorel I. şi cǎ, deşi primarul COMAN îl tǎgǎduieşte, este una şi aceeaşi persoanǎ cu cel ce împarte flori cu partidul de 8 martie sau cu constructorul ce pune coroane la temelia statuilor cu varii ocazii.

Acesta a vorbit cu litere de tipar, transmiţându-ne, prin colegul Mihai SPÎNU şi de faţǎ cu terţe persoane, discursul memorabil:

“Scrieţi aşa despre toţi… vouǎ nu vǎ e fricǎ de un accident? Se poate întâmpla ceva.”

Din care se vede cǎ “grija faţǎ de om” n-a apus în partidul care a preluat multe de la cel unic de dinainte.

“De acuma ai sǎ mǎ cunoşti mai bine!”(senatorul DONŢU)

Am fi fost tentaţi sǎ considerǎm toate aceste mesaje drept iniţiative personale ale unor inşi care se cred protejaţi politic pentru cǎ au acces la bunul public sau la banul public în nişte condiţii privilegiate, menite a le arǎta stǎpânilor cât de credincioase slugi sunt.

Dar semnele s-au înmulţit: unii dintre colaboratorii noştri au devenit mai tǎcuţi, iar alţii sunt înclinaţi sǎ semneze ca “vuvuzelele”, cu iniţiale. Firma la care lucreazǎ unul dintre noi a primit sancţiuni abuzive în prezenţa unui reprezentant al Poliţiei locale.

Şeful (cât o mai fi) al acesteia, de fapt administratorul municipiului, Paul BUHLEA, s-a interesat îndeaproape de rudele directorului ziarului, Sergiu JIPA, şi de compania în care se aflǎ preşedintele colegiului redacţional (arǎtându-și intenția de a încerca oareşce schimbǎri).

Colac peste pupǎzǎ, la Zilele municipiului Fǎlticeni, senatorul de Fǎlticeni Ovidiu DONŢU a uitat pentru o clipǎ vorba “ori zi ceva mai bun decât tǎcerea, ori taci!” şi a slobozit cǎtre fotoreporterul nostru o propoziţie plinǎ de subînţelesuri (din care noi am prins ce-i mai rǎu!):

“de acuma ai sǎ mǎ cunoşti mai bine!”.

Îl asigur pe colegul meu cǎ n-are ce pierde dacǎ nu o va face degrabǎ: DONŢU se poate lua de mânǎ cu vorbetele FLUTUR, atâta doar cǎ-i lipseşte logoreea acestuia. Atât de mult, încât a ajuns sǎ fie considerat om al faptei, doar pentru cǎ “în oala acoperitǎ nimeni nu ştie ce fierbe”.

Totuşi, mǎ mir cǎ senatorul DONŢU nu şi-a cântǎrit vorbele pândite de reportofoane, trântite unui fotoreporter care nu fǎcea decât sǎ culeagǎ, cu aparatul, dintr-un spaţiu public, imagini pentru cititorii noştri.

Care, deja, sunt mai mulţi decât ai lor. Şi pentru care suntem dispuşi sǎ mai îndurǎm multe din partea unei administraţii prea devreme obrǎznicite. Dar şi sǎ nu-i rǎmânem datori în jocul de-a cine are mai multe de pierdut!