2.034 de candidaţi s-au înscris la Universitatea Ştefan cel Mare pe un număr de peste 3.000 de locuri bugetate şi cu taxă.
La aceştia se adaugă 5 tineri de etnie romă şi 34 de etnici români din afara graniţelor ţării care au obţinut diploma de bacalaureat în România.
Pentru programele de învăţământ la distanţă s-au înscris 312 candidaţi.
Totuşi, în comparaţie cu anul trecut, numărul celor care doresc să facă studii universitare la Suceava a crescut cu 7 %.
Ieri s-a încheiat prima sesiune de înscrieri la USV, urmând ca pentru anumite programe candidaţii să participe la probele eliminatorii de aptitudini vocaţionale.
Candidaţii din această sesiune sunt absolvenţi ai liceelor din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Bacău.
Înmatricularea studenţilor se va face până miercurea viitoare, iar etapa a doua de înscrieri se va derula între 5 şi 12 septembrie.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net