Ieri, 26 august, Consiliul Local Fălticeni a aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea titlurilor de Cetățeni de onoare actorilor Vlad Rădescu, Ovidiu Cuncea și coregrafei Lorette Enache.
Cei trei au fost implicați, ani la rând, în desfășurarea Festivalului Internaional de Teatru „Grigore Vasiliu-Birlic”, organizat de Asociația Fălticeni Cultural, condusă de preotul Liviu Mihăilă.
Actorul Vlad Rădescu, foarte cunoscut datorită rolului în care l-a interpretat pe Ciprian Porumbescu, a pus în scenă cu Trupa Birlic piesele de teatru „De-a baba oarba”, „Aproape Labiș” și „O sută de rochii”. De asemenea, el a fost președinte al juriului la 3 ediții ale Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu-Birlic”.
Actorul Ovidiu Cuncea a pus în scenă cu Trupa Bilic piesele „Cântarea Cântărilor”, „Harap-Alb” și „Trilogia Română”, și a făcut parte 8 ediții din juriul FITT Birlic.
Coregrafa Lorette Enache a pus în scenă cu Trupa Birlic „Cântarea Cântărilor”, este coregrafa Balului vienez de la Fălticeni și a făcut parte din juriu la 8 ediții ale FITT Birlic.
Decernarea tilurilor de cetățeni de onoare se va face în această seară, la ora 21.00, în cadrul Galei Decernării premiilor FITT Birlic și Draga Film Fest.
–