Ieri, în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea de Guvern de înființare a Facultății de Medicină și Științe Biologice din Suceava, care își va începe activitatea începând cu anul universitar 2021 – 2022.
În primă fază, noua facultate va funcționa cu 7 programe de studiu (6 la nivel de licență și unul la nivel de masterat): Nutriție și dietetică, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Asistență medicală generală, Tehnică dentară, Biologie și Biochimie, respectiv Nutriție și recuperare medicală – program de masterat în domeniul Medicină.
“În perioada următoare, universitatea își va continua politica de dezvoltare a noii facultăți, atât în ceea ce privește atragerea unei resurse umane de înaltă calificare, care să se alăture celei deja existente, cât și în direcția construirii clădirii care să deservească facultatea, în paralel cu inițierea demersurilor privind înființarea unui program de studiu de Medicină generală”, menționează un comunicat al Universității Ștefan cel Mare.
După multe discuții pro și contra, conducerea USV și cea a Consiliului Județean au găsit terenul pe care vor fi construite clădirile care vor deservi Facultatea de Medicină, undeva în spatele spitalului, gard în gard cu Serviciul de Ambulanță.
–
DAN PASCARU