Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat ieri, la Călăraşi, că unitatea partidului este fundamentală, baza pe care se poate construi performanţă, însă a menţionat că nu îi va mai ierta pe cei care fac rău PNL.
“Sunt un democrat convins, pentru mine, unitatea PNL este fundamentală, unitatea este baza pe care putem construi performanţă.
Mulţi dintre cei care mă susţin m-au certat, de ce i-ai mai dat lui cutare o şansă, de ce nu l-ai dat afară pe ăla?
Pentru că menţinerea unităţii partidului presupune anumite decizii care nu sunt neapărat logice sau ţin de fidelitate, țin de un anumit concept”, a afirmat el.
Șeful liberalilor nu a ezitat să arunce o săgeată și în direcția lui Gheorghe Flutur, fostul său aliat, care acum a trecut în barca lui Florin Cîțu: “Rareori s-a întâmplat să spun ceva critic despre un coleg de-al meu, eu sunt omul care a apărat oamenii în cele mai dificile situaţii.
Flutur era masacrat pe toată media naţională şi, cu toate astea, eu i-am luat apărarea, m-am dus alături de el în Suceava, l-am reîntărit, am susţinut proiecte prin care, practic, el a fost ajutat în competiţia electorală din Suceava şi a reuşit să recâştige preşedinţia Consiliului Judeţean.
Sigur că m-aş fi bucurat dacă ar fi câştigat şi alegerile parlamentare, numai că alegerile parlamentare se pare că nu au mai reprezentat o prioritate, pentru că, pentru prima oară în Suceava, noi am luat sub media partidului”.
–