CS “Armonia” Dolheşti, echipǎ de fotbal feminin nou înfiinţatǎ, participǎ duminicǎ, 28 iulie 2013, la un meci amical desfǎşurat în compania formaţiei “Heniu” Prundu-Bârgǎului, din judeţul vecin, Bistriţa-Nǎsǎud.
Echipa, pregǎtitǎ din punct de vedere tehnic de antrenorii Marcel IRIMIA şi Alin ROTARU şi manageriatǎ de Pavel CRǍCIUN, va evolua – în sezonul care urmeazǎ – în seria Nord a Ligii întâi de fotbal feminin şi se aflǎ în plinǎ perioadǎ de pregǎtire.
O parte dintre componente au alcǎtuit, duminica trecutǎ, Selecţionata Fǎlticenilor, participând la un joc în care adversara fǎcea parte din Superligǎ, în cadrul Zilelor municipiului.
Lotul echipei anunțat de președinta clubului, Mirela NĂSTACĂ, este următorul: Ioana Marian, Roxana Craciun, Ana Neda, Mihaela Buturas, Simona Nistor, Teodor Placinta, Daniela Ungureanu, Larisa Pintea, Gabriela Loghin, Sabina Mitrut, Andra Vasiliu, Luiza Marian, Loredana Artenie, Bianca Artenie, Larisa Drobota, Daniela Rosca, Isabela Constantin, Bianca Constantin, Raluca Mitrut si Lidia Havristiuc.
Deplasarea de duminicǎ se face cu sprijinul celor doi sponsori ai formaţiei, Mirela NǍSTACǍ (de loc din Dolheşti) şi Mihai NǍSTACǍ, patronii de la HAIDUCUL COM SRL Fǎlticeni şi susţinǎtorii acestui proiect de toatǎ lauda.
Vom reveni cu amǎnunte de la amicalul fetelor.
Mihai SPÎNU
Ziarul de pe Net